5 produse care te vor ajuta să duci la capăt provocarea #iuliefărăplastic
Dacă ai ajuns aici, probabil că știi deja despre provocarea #IulieFărăPlastic. Poate că te-ai și implicat direct încercând, măcar pentru o lună, să ai un stil de viață puțin mai prietenos cu mediul înconjurător.
Dacă nu știi despre ce e vorba, Plastic Free July este o inițiativă la nivel global, care își propune să atragă atenția asupra consumului de plastic și să-l diminueze pe cât posibil. Milioane de oameni participă an de an. Aceștia adoptă obiceiuri ce pot părea mici, dar care împreună pot face o diferență uriașă.
#IulieFărăPlastic intră acum în ultima săptămână. Totuși, acest lucru nu înseamnă că trebuie să se termine odată cu 1 august. Fie că ai început în prima zi a lunii iulie sau de-abia acum vrei să te alături, recomandările de mai jos sunt pentru tine.
Iată 5 produse care nu numai că te vor ajuta să duci la capăt provocarea #IulieFărăPlastic, dar te vor determina și să păstrezi obiceiurile eco-friendly proaspăt adoptate!
1. Cană reutilizabilă pentru cafea
Ți-ai propus să accepți provocarea și să renunți complet la plastic, măcar în luna iulie, dedicată acestui obicei sustenabil. De câteva zile, îți bei cafeaua acasă, în cafenea sau pe terasă, dintr-o cană normală, pentru a evita paharele, capacele și eventual paiele din plastic.
Totuși, într-o zi se întâmplă să fii pe fugă, iar cafeaua nu este negociabilă. Trebuie neapărat să o bei, dar nu ai timp de stat nicăieri. Ce faci? Apelezi la o cană reutilizabilă 2go din ceramică, pe care o poți lua cu tine oriunde. Are și capac de silicon, se poate spăla atât manual, cât și la mașină. În plus, este și incredibil de drăguță!
Roagă barista să folosească propria ta cană, în locul paharului din plastic. Îți garantăm că nu se va supăra, ci dimpotrivă!
2. Tacâmuri pliabile, din inox
Tacâmurile din plastic încă sunt folosite în foarte multe locuri. Poate că și tu le-ai folosit de multe ori, neavând o alternativă disponibilă pe moment.
Dacă vrei să duci la capăt #iuliefărăplastic și să ai și în continuare un stil de viață cât mai sustenabil, un set de tacâmuri pliabile din inox te vor ajuta enorm – la un picnic, când vrei să iei un prânz rapid în deplasare, la birou sau oriunde altundeva.
3. Plasă reutilizabilă
Știi acel moment când cari mereu cu tine o pungă, mai puțin în ziua în care chiar intri într-un magazin pentru cumpărături spontane? Suntem siguri că da.
Pentru un #iuliefărăplastic dus la final cu succes și, în general, pentru o viață sustenabilă, ia-ți o plasă reutilizabilă din bumbac, pe care o poți face mică-mică și o poți păstra în orice geantă. Nu știi niciodată când ai nevoie de ea!
4. Dischete demachiante refolosibile
Dacă faci un calcul rapid, îți vei da seama că folosești extrem de multe dischete de unică folosință. Nu numai că ele în sine produc risipă, dar acestea vin ambalate în plastic de fiecare dată.
Pentru a duce la capăt cu brio provocarea #iuliefărăplastic, dar și pentru a adopta un obicei sustenabil plăcut și confortabil, încearcă dischetele demachiante reutilizabile, din bumbac moale, care curăță pielea la fel de eficient. Le poți spăla ușor și le poți folosi de sute de ori, cu satisfacția că vei contribui la o lume less waste.
5. Absorbante reutilizabile sau cupă menstruală
Poate că ai reușit să eviți plasticul până acum, însă apariția menstruației în scenariu ți-a dat puțin planurile plastic free peste cap.
Ei, bine, în #iuliefărăplastic poți profita de ocazie pentru a încerca să folosești pentru prima oară absorbante reutilizabile, ce pot fi folosite până la 5 ani. Sunt igienice, le poți spăla ușor, sunt confortabile și hipoalergenice.
Așadar, nu numai că eviți tampoanele și absorbantele clasice, care vin la pachet cu o cantitate mare de plastic, dar scazi și riscul posibilelor reacții adverse, precum iritațiile sau șocul toxic.
Iar dacă aborbantele refolosibile nu sunt pe placul tău, poți încerca oricând o cupă menstruală din silicon medical. Este la fel de safe și de eco-friendly.
Toate aceste produse te vor ajuta să finalizezi cu succes o lună fără plastic și, totodată, să îți creezi noi obiceiuri sustenabile care vor rămâne cu tine și după sfârșitul lunii iulie. Noi, ca de obicei, te susținem.
Leave
a comment
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Oana
Plasa reutilizabila e nelipsita din geanta!
Nu beau cafea, asa ca in loc de cana reutilizabila de cafea, am o sticla metalica, tip termos.
Cred ca sunt schimbarile cele mai utile pe care le-am facut pana acum (dupa cupa menstruala).